Home » » Clătite cu banane/mere coapte fără lapte și fără zahăr adăugat

Clătite cu banane/mere coapte fără lapte și fără zahăr adăugat

Written By cristi mirea on vineri, 27 ianuarie 2017 | 11:28

Necesitatea te face inventiv. Acest lucru a trebuit să-l aflu când băiatușl meu de 2 ani jumătate a avut diaree și nu avea voie să consume lapte sau zahăr pe perioada tratamentului. Trebuia să mă gândesc la ceva snack care să fie rapid, dulce și să evit cele două ingrediente clasice și tipice dulciurilor. Astfel m-am gândit să fac clătite și să integrez în compoziție banane foarte coapte sau mere coapte la cuptor. Am încercat ambele varinate și au fost un succes imens. Pentru varianta cu mere coapte trebuie să coaceți în prealabil merele în cuptor până vor deveni moi.


Ingrediente (6 clătite mici)
2 banane foarte coapte sau 2 mere coapte la cuptor
2-3 linguri făină
1 ou
1/2 linguriță praf de copt
apă
tigaie antiaderentă


  
Decojiți o banană și pasați-o cu o furculiță. Faceți la fel cu 1 măr copt dacă preferați cu măr. Adăugați făina, praful de copt și oul și amestecați foarte bine până ce obțineți o pastă asemănătoare cu cea pentru pancakes. Dacă este prea gros aluatul mai puteți adăuga o lingură de apă.

Încingeți o tigaie antiaderentă fără ulei și puneți împărțiți aluatul în 6 și prăjiți-l la foc mediu până devin aurii. Eu am servit clătitele cu pastă făcută din a doua banană coaptă/mărul copt, pe post de sos.



Distribuie

About cristi mirea

Postari relative